Aroganta imperiala si iredentismul bicefal, ostile Ideii Europene

Invectiva de "epurare etnica"cu care este improscata Romania, in preajma alegerilor europarlamentare, este o gaselnita politica si electorala in care nu numai ca nu crede nimeni, dar nu cred nici macar "creatorii" acestei fantasme, fie ei scenaristi, regizori sau actori. Cei care au fost atata amar de vreme pe cai mari s-au vazut, dintr-o data, nevoiti sa reinvete mersul pe jos. Si atunci incep sa protesteze, incep sa acuze, incep sa suduie, incep sa ameninte... Adica sa apeleze la toata recuzita de campanie, care se poarta pe la toate curtile, fie ele mari sau mici. Numai ca ceea ce este ciudat la UDMR, caci despre ea este vorba, este ca isi tureaza motoarele masinariei politice la maxim, duduind si trepidand de zici ca acu, acu se va desface din toate incheieturile, incercand sa mearga nu inainte, cum ar fi normal, ci deandaratelea, spre cimitirul unor idei defuncte, care altadata au ingrozit Europa. Din aceasta lume a stafiilor incearca UDMR sa culeaga niste simboluri grele pe care sa le arunce in calea Romaniei, pentru a o opri din drum. Numai ca, vai, aceste simboluri sunt, pe cat de grele, pe atat de imaginare. "Ar fi cu mult, enorm de mult, mai putine conflicte in lume daca cuvintele ar fi luate drept ceea ce sunt, adica numai semnele ideilor noastre si nu ca lucrurile pe care le reprezinta, insele" (John Locke). Desigur, nu este normal ca UDMR sa ceara ajutorul Ungariei pe "epurare etnica", dar de ce sa ne miram, cand toata lumea stie ca ultima este, prin definitie, partizanul absolut al primeia, iar o astfel de manea politica cantata pe doua voci poate insemna mai mult zgomot... Relatia dintre UDMR si Ungaria privind existenta unui scop comun iredentist, multa vreme negata sau ocultata, a devenit, in prezent, extrem de evidenta. Jonctiunea dintre acestea, realizata pe terenul iredentismului si sovinismului, este profund reprobabila si anacronica. In mod practic, se incearca revenirea la perioada revoluta a "regatelor combatante', ultimul act al acesteia fiind cele doua razboaie mondiale si razboiul rece sau, cum mai este denumit de istorici (Neagu Djuvara), razboiul de saptezeci si sapte de ani (1914-1991). Romania, trezeste-te ! Europa, trezeste-te !

Sferele de incredere

Sferele de influenta au generat intotdeauna instabilitate, insecuritate si, in extremis, razboaie. Ideea presedintelui Traian Basescu privind construirea sferelor de incredere (iar nu de influenta) este, prin contrast, una de excelenta, pentru ca, neindoielnic, increderea face lumea mai sigura. Relatia dintre securitate si incredere este una general valabila, inclusiv in zona Marii Negre, unde, dupa criza georgiana de anul trecut, deficitul de incredere a sporit, cu efecte de antrenare asupra securitatii pontice. Insa de la ideea de sfere de incredere si pana la implementarea ei faptica exista un anumit drum, care poate fi mai lung sau mai scurt. Practic, sfera de incredere trebuie construita si sustinuta prin fapte de incredere. Ramane de vazut daca, cel putin in zona geopolitica pontica, ideea sferelor de incredere se va dovedi a fi una viabila sau, dimpotriva, utopica. Si, probabil, acest lucru nu se va intampla peste prea mult timp, avand in vedere situatia exploziva din Republica Moldova. Va depinde in primul rand de Rusia, daca prin recunoasterea sau nu a independentei Transnistriei acest act se va inscrie in politica sferelor de influenta sau in cea a celor de incredere. In acelasi timp, trebuie spus ca atitudinea Moscovei fata de problema transnistrana este si va fi puternic influentata de perceptiile si interesele ei de securitate. Nu de putine ori Kremlinul a declarat ca percepe drept amenintari la adresa securitatii sale nationale apropierea NATO de granitele ruse si instalarea scutului antiracheta in Cehia si Polonia. Pe de alta parte, si noi, euroatlanticii, trebuie sa avem partea noastra de contributie, sa parcurgem jumatate din drumul spre starea de incredere. Nu trebuie uitat (sau ignorat) ca, intr-un anumit fel, neincrederea Rusiei are o anumita legitimitate istorica, dar nu numai. Trauma produsa Rusiei de blitzkrieg-ul german si de cele 20 de milioane de rusi morti, din cel de-al doilea razboi mondial, nu se vindeca usor... Dupa cum, si reactiile ei au produs traume care se vindeca greu. Desigur, Rusia are pacatele ei, dar a o mentine in afara structurilor de securitate nu este de natura sa-i alimenteze increderea. In fond, Rusia este o tara europeana, iar securitatea euroatlantica ar putea foarte bine sa o includa.

Cine il va bate pe umar pe Laszlo Tokes ?

Se pare ca extremismul lui Laszlo Tokes a devenit un fel de psihonevroza, o obsesie maladiva care-i afecteaza atat simtul democratiei si al echilibrului politic, cat si pe cel al istoriei. Cel putin, asa ceva se poate intelege din memoriul adresat Parlamentului European, in care a descris pierderea "deconcentratelor" din judetele in care locuiesc maghiarii, in virtutea jocului politic democratic, drept "o demisionare politica fortata, combinata cu caracter etnic". In pofida contextului istoric, geografic si politico-militar total diferit, Tokes isi pierde atat simtul istoriei cat si pe cel al prezentului, considerand cel mai bun exemplu Tirolul de Sud, o regiune periferica a Italiei, al carui statut autonom a fost stabilit prin acordurile internationale de dupa cel de-al doilea razboi mondial (1946) si consfintit prin Constitutia italiana din 1948 (exemplul este irelevant pentru secolul 21, deoarece el apartine perioadei istorice a constructiei postbelice, iar nu celei actuale, de integrare europeana). Eu il inteleg pe episcopul Laszlo Tokes pana la un punct. Nu-l mai inteleg insa atunci cand incearca sa evadeze din cadrul general european actual al democratiei. Adica, atunci cand castigi, in jocul politic democratic, iti convine, dar cand pierzi, te superi pe democratie si vrei sa-i incalci regulile. Pai asta nu se poate, mon cher ! Pentru ca o iei razna. Nu se poate sa tragi mereu lozul castigator. Am citit undeva o chestie draguta din domeniul pastorului. Un calugar a mers la o manastire, unde, de Pasti, se inconjoara de trei ori Biserica, in genunchi si coate. Pentru ca tanarul calugar era patruns de rugaciune, aplecat in pozitia ceruta, nu a mai inconjurat Biserica ci a luat-o usor spre pajistea de langa manastire. La un moment dat staretul il atinge usor pe umar si il intreaba: incotro? Povestea ne spune ca, uneori, chiar cu cele mai bune intentii, cu cea mai profunda speranta de bine, o luam razna. Problema e, cine il va bate pe umar pe Laszlo Tokes ?!... Pai ce, la un meci de fotbal opresti jocul si-i schimbi regulile cand vezi ca pierzi, pentru a castiga cu orice pret ?!... S-avem raison, mon cher ! Si inca ceva, poate cel mai important lucru: vremurile tribalismului etnic, ale talibanismului faramitarii politice au trecut, traim un timp al solidaritatii interetnice, al integrarii si constructiei europene; sa fim de partea buna a istoriei, si romani, si maghiari, pentru ca numai impreuna vom reusi !

Extremismul maghiar si ecuatia geopolitica a iredentismului

Oricine analizeaza, in deplinatatea constiintei prezentului si a istoriei, agresiva campanie antiromaneasca, din ultima vreme, nu isi poate face niciun fel de iluzii in privinta scopului si obiectivelor iredentiste urmarite. Spun in deplinatatea constiintei prezentului, pentru ca atat pentru extremistul Laszlo Tokes cat si pentru cei din UDMR momentele de infratire romano-maghiara din 1989 (revolutia anticomunista), 2004 (intrarea in NATO) si 2007 (integrarea in UE) nu au existat. Dupa cum, urmand aceasi logica nihilist-extremista, nu ar exista nici 2009, cand minoritatea maghiara din Romania a ajuns la apogeul drepturilor democratice exercitate intr-un stat democrat european, prin prezentarea de candidati proprii la alegerile europarlamentare. Spun in deplinatatea constiintei istoriei, pentru ca actualul puseu de exacerbare a sovinismului si antiromanismului este simptomatic pentru boala numita iredentism imperial, care are antecedente istorice. Iredentismul imperial este un mutant politic al secolului 21, o mişcare politică expansiva, care urmăreste refacerea unui imperiu din secolul trecut prin iredentism, respectiv prin anexarea la o ţară a unor teritorii sub lozinci nationalist-sovine. Facand un arc peste timp, vom afla cu usurinta de unde se trag semintele extremismului, sovinismului si iredentismului imperial maghiar. In 1919, dupa prabusirea Imperiului Austro-Ungar, ungurii au derapat spre o alta extrema, un regim sangeros si dictatorial, sub numele de Republica Sovietică Ungaria (in maghiara Magyarországi Tanácsköztársaság) sau Republica Ungară a Sfaturilor, sub conducerea lui Béla Kun, primul regim comunist din Europa constituit după Revoluţia din Octombrie din Rusia. Si atunci, ca si acum, rusii i-au inspirat si sprijinit politic. Detaşamentul „Lenin-fiúk” (Băieţii lui Lenin), condus de József Cserny, a declansat "teroarea rosie", jefuind şi terorizand populaţia. A urmat apoi, "teroarea alba", impotriva evreilor, instituita de amiralul Miklós Horthy, fost comandant al marinei imperiului Austro-Ungar, devenit, din 1920, regent al Ungariei. In 1940, hortystii au semanat soc si groaza prin masacrele de la Ip si Traznea. In martie 1990, la Targu Mures, mutanti provenind din aceasi gena politica au incercat (precum, altadata, „Lenin-fiúk”) un nou hold-up al istoriei. Episodul recent al "deconcentratelor", prin recursul la forta strazii (dislocarea de mase mari de oameni pentru demonstratii autonomist-etniciste) se inscrie in aceasi tentativa extremista de eludare si incalcare a regulilor jocului democratic si de evadare frauduloasa din cadrul democratic european. Analiza evenimentelor din 2009 arata ca virusul iredentismului imperial a suferit noi mutatii. Pentru prima data dupa iesirea de la guvernare (2008), "baietii destepti" din UDMR, in asociere si sub conducerea "revolutionarului" de profesie Laszlo Tokes, incearca prefigurarea unei identitati si anverguri geopolitice tentatiilor si tendintelor separatiste. Transcendand granitele statelor vecine, extremistii iredentisti vorbesc, potrivit hartii mentale din capetele lor infierbantate, de "maghiarii din Bazinul Carpatic", care ar constitui o "unica natiune" si care vor trebui sa formeze "o delegatie maghiara unica" in Parlamentul European. Isi fac o harta virtuala, pe internet, cu judetele romanesti Harghita si Covasna, operand, mediatic, o adevarata "gaura" (asemanatoare unui ficat !) in insasi inima Romaniei. Incearca o anumita internationalizare analogica, prin lansarea tezei "autonomie in Transnistria - autonomie in Transilvania", dand, in acelasi timp, apa la moara politicii anexioniste a rusilor (si, probabil, si reciproca este adevarata, avand in vedere precedentele istorice la care ne-am referit, dar nu numai). In afara influentelor directe sau indirecte ale Rusiei, in ecuatia geopolitica a iredentismului imperial maghiar intervine pentru prima data, in mod fatis, Ungaria, care-si ofera, intr-un mod scandalos si inacceptabil, suportul statal. Este vorba de vizitele instigatoare in Romania ale presedintelui Ungariei, Laszlo Solyom, si fostului premier ungar Viktor Orban, liderul FIDESZ (si, foarte probabil, castigatorul alegerilor din toamna). Judecand intregul parcurs politic al extremistilor maghiari, se poate concluziona ca acestia s-au folosit si se folosesc de democratie pentru a lovi in democratie. In mod practic, orice drept democratic din gama larga a celor privind minoritatile nationale, care a facut din Romania un model in materie, a fost si este folosit de extremisti in mod speculativ si excesiv pentru escaladarea Constitutiei.

Egalitarism versus meritocratie

Unicitatea intra (si va intra, inevitabil) in coliziune cu diversitatea. Oricat de dezamagitor ar fi pentru egalitaristi, trebuie spus ca egalitarismul a fost, este si va fi intotdeauna un rau social, un virus care ataca sanatatea organismului social, producand suficienta, mediocritate si deresponsabilizare. Acestea din urma "infloresc", precum pecinginea, in mediile promiscuitatii egalitariste. Prin contrast, competitia motivata determina autodepasirea, performanta si responsabilizarea, meritocratia fiind cea care impinge societatea inainte, stimuland cresterea economica si progresul social (si, cu certitudine, si pe cel politic, unde clasa politica romaneasca - si, aici, Presedintele are dreptate ! - inregistreaza serioase ramaneri in urma). Meritocratia nu se confunda cu elitismul. In timp ce meritocratia este piatra unghiulara a prosperitatii Occidentului (si nu numai, daca avem in vedere avansul spectaculos al Chinei, obtinut prin reforma si meritocratie), elitismul este o extrema, care, alaturi de egalitarism, constituie doua "isme" la fel de rele. Spre deosebire de elitism, care este suficient siesi, punand o prapastie intre el si ceilalti, meritocratia recunoaste si sustine necesitatea unor proportii rezonabile, progresiv motivante pentru unii si suficient de decente social pentru altii. Trebuie spus pe sleau, fie ca recunoastem sau nu, ca exista domenii speciale, cu responsabilitati speciale, care necesita oameni cu abilitati speciale si care, in consecinta, au nevoie de o motivatie speciala. Din pacate, termenul de "special" a fost rau politizat, in scopuri electorale, prin nerecunoasterea muncii speciale (de rezultatele careia beneficiaza insa intreaga societate !) si demotivarea retribuirii corespunzatoare a acesteia (prin etichetarea ca fiind"nesimtita" !). Iubim performantele, dar ii uram pe performeri ! Sus egalitarismul, jos meritocratia ! Si uite asa, istoria se repeta (pentru a inregistra insa un progres, repetitia nu trebuie sa fie niciodata identica, ci, intotdeauna, in spirala)...

Solda si gradul...

Situatia actuala din armata este aproape exact ca cea din cursul anului 1989 (sa fie oare, numerologic, vreo legatura cu 2009 ?!). In acel an catastrofal pentru Romania, cand criza politica si economica devenise insuportabila, prevestind explozia ce avea sa urmeze in decembrie acelasi an, Ceausescu, disperat in a-si mentine puterea cu orice pret, a mai incercat sa le joace romanilor o farsa ( una dintre ultimele, ce-i drept, dar si dintre cele mai sinistre): invrajbirea armatei cu poporul (!). Dezinformat si prost sfatuit de activistii din jurul sau, Ceausescu a inceput nu numai sa-i ponegreasca si sa-i culpabilizeze pe militari (!!), dar sa le ia si din drepturile cele mai scumpe acestor oameni (pentru care ar rabda orice si nu ar cracni in nicio situatie), respectiv din soldele si gradele militare: nu i-a mai avansat si nu le-a mai dat sporurile salariale de vecime/gradatiile (!!!). Deh, stiu eu daca razmerita despre care se vorbeste in articol (Adrian-Nicolae Popescu, Razmerita in Armata, Ziua, 14.05.09) ar fi o solutie ! Eu cred ca nu. Ar fi ca in situatia in care, cand esti aproape gata sa termini o casa noua si sa-i pui acoperisul, te-ai apuca sa o darami si sa o iei de la inceput... Nici chiar o asa prostie mare nu se poate... Cred ca ar trebui sa fim ceva mai intelepti si sa nu uitam ca daca lovim in armata, lovim in tara, lovim in noi toti.... Nu sunt cuvinte mari, ci un adevar simplu, si nu de azi, de ieri... Si ar trebui sa nu mai uitam un lucru, la fel de banal, dar la fel de adevarat: militarii sunt oameni de onoare, care nu se dau inapoi de la nimic, cand e cazul, dar tin si ei la doua lucruri: SOLDA SI GRADUL...

Scrisoare Deschisa: Serviciul Militar

Militarii, in sens cuprinzator, exercita o activitate specializata, de securitate si aparare, in slujba comunitatii nationale si a statului national. Dintotdeauna, acestia au fost reazemul ideilor de comunitate si statalitate, precum si al valorilor de libertate si democratie indisolubil legate de acestea. Prin scopurile si obiectivele urmarite, riscurile si amenintarile subsumate indeplinirii acestora, mijloacele folosite, organizare si jurisdictie acest gen de activitate nu reprezinta o profesie, in acceptiunea comuna a termenului, ci este o ocupatie, un serviciu national, ale carui caracteristici fundamentale sunt subordonarea nationala si sacrificiul national. Toti cetatenii in uniforma militara indeplinesc serviciul militar (iar nu o profesie, in sensul nomenclatoarelor de profesii), fiind supusi unor restrictii, limitari, privatiuni si norme speciale. Efectuarea serviciului militar, indiferent de durata, grad si functie, nu poate fi asimilata practicarii niciunei profesii normale, fara riscurile ineficientizarii si inegalitatii de tratament a acestei ocupatii. Este greu de crezut (si inacceptabil, inainte de toate) ca militarii pot beneficia de egalitatea de tratament care se aplica tuturor profesiilor, privind, sa zicem, drepturile de a face politica, de a deveni intreprinzatori, de organizare sindicala, de declansarea de greve etc. (nemaivorbind de subordonarea totala si asumarea voluntara a unor riscuri extreme, care se pot solda cu ranirea sau chiar pierderea vietii !). Cum, de altfel, este inadmisibil ca spiritul propriu profesiilor liberale (absolut normal intr-o societate libera si democrata) sa devina o caracteristica si a serviciului militar (!). Armata (sau parti ale acesteia) nu se poate privatiza, iar militarul nu-si poate deschide cabinet de consultanta in probleme de securitate si aparare (!). Exista, cu alte cuvinte, o serie intreaga de aspecte esentiale care fac ca serviciul militar sa fie (indiferent daca recunoastem sau nu) o ocupatie speciala (sau, avand in vedere ca acest termen a cam fost demonetizat, prin folosirea abuziva, o ocupatie total diferita de o profesie normala). Din nefericire, in ultima perioada de timp au aparut o serie de etichetari nefondate la adresa celor care indeplinesc serviciul militar, respectiv a militarilor. Sursa acestor etichetari injuste este una eminamente politica. Desigur, armata se supune controlului civil democratic, care este o achizitie postrevolutionara fundamentala si un atribut esential al culturii, civilizatiei si democratiei euroatlantice. Dar, nu poate sa nu vada ca, in fapt, prin aceasta campanie negativa se incearca nerecunoasterea caracteristicilor speciale, definitorii ale serviciului militar si includerea acestuia in randul profesiilor comune. Nicio problema, spun militarii cu experienta, harsiti de sistem, care au vazut multe la viata lor, daca-i ordin, cu placere ! Ceea ce nu spun, dar gandesc, este urmatorul lucru: bine, bine, pui pe aceeasi linie indeletnicirea (ocupatia) armelor, serviciul militar cu toate profesiile civile (!), dar nu numai ca nu ma derobezi de nicio obligatie (!!), dar nu-mi dai nici macar drepturile celor cu care ma pui in rand (!!!) De ce ma discriminezi si ma supui inegalitatii de tratament ???!!!