Extremismul retoric si echilibrul democratic

Sfarsitul razboiului rece a insemnat si apusul extremismului ideologic. Lumea a inteles ca echilibrul democratiei este incompatibil cu extremismul discursului agresiv, belicos. Repetarea obsesiva a unor cuvinte si idei care incranceneaza, dezbina si contrapun mase mari de oameni s-a dovedit, istoric, a fi destructiva pentru securitate si prosperitate. Oamenii au nevoie in mod vital de cuvinte si idei care destind, apropie si unesc, pentru a construi pasnic si durabil. Desi cu o anumita intarziere, datorita inertiei trecutului, Romania si-a insusit in mod ireversibil aceasta lectie a istoriei. Dupa aproape douazeci de ani de involburare a politicii si opiniei publice cu ideea morganatica privind "pericolul maghiar", romanii au aruncat la pubela istoriei discursul nationalist-extremist, la ultimile alegeri parlamentare nemaipermitand accesul in parlament a PRM si a liderului acestuia, Corneliu Vadim Tudor. In mod ciudat, insa, din acelasi moment se constata un reviriment al discursului extremist minoritar maghiar. Nemaiintalnind nicio opreliste, extremistii din UDMR au declansat o marsava campanie negativa impotriva Romaniei, care este atat in detrimentul romanilor, cat si al maghiarilor, prin atacarea bazelor convietuirii democratice si pasnice ale acestora. Nu in ultimul rand, extremismul iredentist este anacronic, fiind in contradictie flagranta cu valorile integrarii europene. Cred ca a venit timpul ca valului minciunilor si falsurilor iredentiste din PE sa i se opuna atat adevarul istoric, cat si cel al noilor realitati, europene ale Romaniei de azi. Cineva trebuie sa o faca, iar acesta nu poate fi altcineva decat Corneliu Vadim Tudor... Vadim trebuie sa se intoarca !

Extremism politic sau incultura politica ?

Politica actuala, post-electorala a UDMR, cand, pentru prima data dupa foarte multi ani, a ratat guvernarea, pare cel putin deconcertanta, fiind aparent lipsita de o anumita coerenta relativ democratica, cu care ne obisnuisem. La limita, s-ar putea spune ca aceasta este chiar surprinzatoare. Si aceasta pentru ca atitudinea si comportamentul UDMR de dupa alegerile parlamentare din 2008 (ale caror rezultate au permis realizarea unei coalitii guvernamentale PSD-PDL, bazate pe o majoritate parlamentara comuna consistenta, fara a mai fi necesar un al treilea partid, de obicei de "buzunar"), pare a bascula intre doua extreme, respectiv intre extremism politic si incultura politica. In 2004, cand se afla la putere, a obtinut o serie de posturi in administratia publica locala, pe baza algoritmului politic al coalitiei de guvernare din care facea parte, un lucru absolut normal si perfect democratic. In urma alegerilor de la sfarsitul anului 2008, tot in mod absolut normal si perfect democratic, ca urmare a unei noi alternante putere/opozitie, vechiului algoritm politic PNL-UDMR urmeaza sa-i locul unul nou, realizat de partidele noii coalitii guvernamentale, PSD-PDL. Surprinsa de statutul neasteptat de partid de opozitie si de pierderea pozitiilor de putere, UDMR , in disperare de cauza, recurge la un gest extrem, care iese din schema oricarui joc politic democratic postmodern, fie el european sau american: schimba registrul politic cu cel etnic (sic !). Cu alte cuvinte, incearca sa se cramponeze de putere cu orice pret, incercand sa schimbe, in extremis, regulile jocului. In mod evident, dupa cea mai indelungata perioada de guvernare din istoria unui partid politic de dupa 1989, UDMR sufera, prin trecerea in opozitie, de o mare frustrare politica. Iar acest fapt o predispune la orgolii si ambitii prostesti, la refuzul realitatii si la greseli. Pentru ca sindromul puterii, adanc inradacinat la UDMR, este unul compulsiv. Este clar ca UDMR nu stie sa piarda, uitand sau ignorand faptul ca atat castigul, cat si pierderea fac parte din regulile jocului. Pe de alta parte, se ridica serioase semne de intrebare in legatura cu cultura politica a unor primari UDMR care nu inteleg sau nu cunosc faptul ca discriminarea si/sau purificarea etnice in administratia publica locala sunt nu numai profund nedemocratice si, deci, inacceptabile, dar si o sursa de mari slabiciuni pentru comunitatile respective. In felul acesta, nu toate energiile si competentele sunt valorificate optim. Cand in cadrul unei comunitati locale din Har-Cov, circa un sfert sau o treime sunt romani, dar in primarie nu exista nici macar o functie de conducere (de director, sef serviciu, sef birou etc.) ocupata de un etnic minoritar roman, cel putin de "samanta", cum se spune, este clar ca lumina zilei ca acolo a avut loc o epurare etnica dusa la extrem, ca in primaria din municipiul Sfantu Gheorghe, unde situatia este similara cu cea din timpul ocupatiei de catre armata si administratia hortysta a nord-vestului Romaniei, in urma odiosului Diktat de la Viena (!). Ori, in conditiile democratiei si ale statului de drept, un primar trebuie sa fie, in mod egal, primar pentru toti membrii comunitatii, iar nu pentru unii muma si pentru altii ciuma. Nema intelighentia, nema putirinta...